Pe Mihai Patrascu l-am cunoscut la olimpiadele nationale de informatica si pot spune fara sa exagerez deloc ca era un “Michel Rabat” sau un “Ionut Zinca” al concursurilor de programare, fiind supranumit chiar si “zeul informaticii romanesti”. Muntele si alergarea se numarau deasemenea printre pasiunile lui! Eu chiar l-am apreciat pe Mihai, un om deosebit si o minte sclipitoare, implinit pe toate planurile. Disparitia lui neasteptata este cu atat mai dramatica.

Ideea cu berea pe munte mi-a venit relativ spontan, cu o zi inaintea concursului. Initial ma gandisem sa-mi fac si eu o poza la o terasa, cu un pahar de bautura in mana si poate cu medalia de la Olympus la gat … astfel si-ar fi putut pune si el una din medaliile de aur de la olimpiada internationala de informatica si da pe gat o bautura pe masura :(. Dar iata ca la o bere pe malul marii ajung sa contemplez chiar acest toast simbolic – moment in care m-am gandit ca as vrea sa fiu un pic mai aproape de cer. M-am hotarat atunci sa iau cu mine o bere sau o sticluta de vin, pe care sa o desfac chiar in timpul cursei, chiar in varf.

Sincer mi-era putin frica de urcarea de la Olympus – nu de pantele abrupte, dar de faptul ca as putea sa nu ma incadrez in timpul limita de 10 ore (urcarile lungi mi-au dat de furca si la Hercules, iar aici aveam sa urc incomparabil mai mult). Imi doream mult sa termin, dar parca in acel moment cel mai important lucru era sa ajung in varf, sa desfac berea. Pe un munte necrutator precum Olimp conteaza orice gram in plus, dar cred ca greutatea unei doze de bere (si a aparatului foto) au fost mai mult decat compensate de dorinta de a ajunge sus, “la masa cu zeii”. Cu cat ma apropiam de varf, cu atat deveneam mai energic, iar de la
cota 2000 in sus am depasit destul de multi concurenti. In acel moment simteam ca nu voi mai putea fi oprit – nici de depasirea limitei de timp, nici de o julitura la genunchi sau alte prostii de genul acesta.

Nu as vrea ca povestea sa se incheie aici. Ca o coincidenta, inca inainte de afla de nefericita veste, imi planificasem sa dedic cateva maratone pentru a sustine lupta impotriva cancerului. Am incercat sa gasesc o provocare pe masura si astfel ma gandesc la Maratonul Retezat (o cursa suficient de dificila, poate chiar mai dificila decat as fi vrut), in care as putea “retrai” experienta de pe muntele Olimp. Voi avea un motto de genul: “Fighting cancer is an ongoing battle. It’s like a marathon …”
Berea insa, o voi tine la rece:

“… or two marathons”
As vrea sa-mi fac alergarea de “recuperare” la Supermaratonul de la Miercurea Ciuc, pentru ca urmeaza “cireasa de pe tort”: Maratonul “PE AICI NU SE TRECE!” – un moment in care ne putem gandi la cei care nu mai sunt, la cei care au luptat din greu si care au lasat ceva in urma, care ne fac sa ne simtim cu adevarat romani.

Voi incerca apoi sa merg mai departe, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, astfel ca in perioada 6-12 August voi participa la festivalul de salsa de la Vama Veche. Mi se pare nedrept cum poti avea la un moment dat tot ce ti-ai putea dori, ca mai apoi sa dispara totul intr-o clipa; voi incerca totodata sa transmit si un mesaj de genul ca fiecare moment trebuie pretuit, frumos sau dificil, asa cum este.